
Judecata de Acum
Judecata de Acum - episodul 253
Recunoaștem, spășiți: până azi am crezut că le-am văzut, în principiu, pe toate. Numai că, la mai puțin de trei ore de debutul ediției noastre de săptămâna asta, președintele României ne-a arătat, din ditamai Sala Unirii de la Cotroceni, cu steagurile-n spate, ceva complet nou: așa-și-așa desemnarea unui posibil viitor premier. Deși avea pe birou de luni de zile, scris negru pe alb, documentul prin care o coaliție ad-hoc din trei partide (PNL, USR și UDMR) i-l propunea pe Siegfried Mureșan pentru postul de premier, președintele Nicușor Dan a venit la pupitrul prezidețial și, după un tir la adresa democrației, l-a întrucâtva-desemnat pe acesta ca viitor premier, dacă, desigur, va fi de acord - cităm din memorie. Pentru prima dată în istoria României, desemnarea unui premier devine un bambilici. Cât de nocivă pentru democrație este această nouă coborâre a nivelului nimeni nu poate anticipa, însă am încercat noi să estimăm. Ce-a dărâmat președintele cu ieșirea de nici trei minute din această rea zi de joi? Ascultați și judecați! În timpul rămas pe lângă această lungă și dureroasă discuție, ne-am întors la Justiție pentru a puncta și aici un nou plonjon în gol spre vidul care caracterizează sistemele judiciare din autocrații. Ce-o mai urma, pe ambele fronturi, vedem săptămâna viitoare. Mulțumim! Pe joi! ----------- Fiind un produs editorial al unor organizații de presă independentă - Dela0 și Centrul de Investigații Media (CIM) - Judecata de Acum se bazează pe suportul financiar al publicului. Ne puteți sprijini cu un abonament lunar prin patreon: www.patreon.com/judecatadeacum . Mulțumim!

