
Economia reală
Willkommen, Siegfried!
Există o desemnare de premier în persoana lui Siegfried Mureșan. Desigur, este prea devreme să anticipăm că vom avea și un guvern Mureșan, dar cel puțin este un prilej pentru a trece în revistă momentul economic, eventualele priorități ale unui viitor guvern și câteva date despre politicianul Siegfried Mureșan. O prioritate este rectificarea bugetară, chiar dacă varianta propusă de Consiliul Fiscal, aceea de a face rectificarea prin Parlament, este valabilă și chiar dacă actualul ministru al finanțelor a găsit soluția de moment să finanțeze sistemul de sănătate prin mutarea banilor din trimestrul IV al acestui an în trimestrul al III-lea. Evident, este o urgență legată de evaluarea din 2 octombrie a.c. a agenției Standard & Poors. Ar fi ideal să existe un guvern instalat până la acea dată, dar nu orice Executiv, ci unul care să transmită mesaje credibile că măsurile pe care le va lua nu vor crește din nou deficitul bugetar. Foarte curând se va pune problema construirii bugetului pentru anul 2027. Specialiștii responsabili știu că bugetul pe anul viitor va fi cel puțin la fel de complicat precum cel de anul acesta. Motivele sunt clare și anume, pe de o parte, deficitul bugetar va trebui să coboare și anul viitor, pe de altă parte, există o așteptare legată de creșterea pensiilor și salariilor, ceea ce în contextul reducerii deficitului este extrem de problematic. Trebuie să nu uităm că Siegfried Mureșan este un expert în materie de bugete. În acest moment este co-raportor al Parlamentului European pentru viitorul cadru financiar-bugetar, adică pentru bugetul european pentru perioada 2028-2034 și a avut aceeași funcție și la implementarea PNRR. Evident că bugetele multianuale europene sunt mult mai complicat de realizat și de negociat decât bugetul României, dar este limpede că experiența de la Bruxelles este utilă și la București. Noul guvern va fi obligat să reia legea de salarizare unitară. Va fi „cartoful fierbinte” din mâna viitorului Executiv, pentru că această lege este văzută complet diferit: sindicatele și angajații bugetari vor creșteri cât mai mari de salarii, în timp ce un guvern responsabil va trebui să amortizeze toate cererile exagerate. Se poate crede că viitorul guvern va putea să mai amâne adoptarea proiectului de lege a salarizării. Ar putea să încerce, dar „duhul a ieșit din sticlă” și sindicatele abia așteaptă să reia presiunile pentru o nouă lege de salarizare unitară, chiar dacă urgența legată de PNRR a dispărut. Scopul va fi acum creșterea salariilor în sectorul bugetar. Un nou guvern ar trebui să continue reformele. Din motive obiective guvernul Bolojan nu a putut finaliza cele mai multe dintre reforme. Pentru unele reforme s-au făcut analizele de fundamentare, altele au fost începute și foarte puține au fost duse până la capăt. Poate părea mai puțin important, dar dacă promisiunea consilierului președintelui României va fi luată în serios, revendicările crescătorilor de animale vor fi o prioritate pe agenda viitorului guvern. Culmea este că Siegfried Mureșan ar fi chiar omul potrivit care poate să găsească rezolvarea problemelor fermierilor dintr-un motiv simplu: jumătate din soluții sunt la Comisia Europeană și în Parlamentul European, iar actualul europarlamentar știe bine mecanismele, procedurile și oamenii de la Bruxelles. Să mai reamintim contextul economic complicat: inflația rămâne mare în România și pericolul inflaționist vine din economia globală, cresc dobânzile la care se împrumută statul român, deficitul comercial este la cote înalte și multe altele. Sunt probleme vechi și care au nevoie de decizii noi. „Mașina de tocat politicieni” de la București a început să funcționeze. Ea are misiunea să îl facă praf și pulbere pe Mureșan și nu există nicio ezitare în a-l ataca cu cele mai stupide și incredibile acuzații sau insinuări. Vom vedea ce va mai fi până când premierul desemnat va ajunge, eventual, cu echipa și programul în Parlamentul României. Până atunci, Willkommen, Siegfried!

